Consumul redus de alimente sănătoase este responsabil de 11 milioane de decese la nivel global în fiecare an, un număr mai mare decât cel al deceselor cauzate de tutun. Cea mai mare problemă nu este reprezentată de consumul alimentelor de tip junk, ci de lipsa aportului de nutrienți din fructe și legume. Deși zahărul și grăsimile trans, precum margarina, sunt dăunătoare sănătații noastre, din ce în ce mai multe decese sunt provocate de absența alimentelor sănătoase din dieta zilnică.

Stopul cardiac și accidentul vascular cerebral sunt principalele evenimente mortale corelate cu alimentația nesănătoasă, urmate de cancer și diabetul zaharat de tip 2. Studiul publicat recent în The Lancet,  corelează lipsa nutrienților esențiali din alimentație cu un număr din ce în ce mai mare de decese la nivel global. În acest studiu au fost analizate și prelucrate date din 195 țări din perioada 1990-2017.

Autorul vă recomandă si :  Unul dintre cei mai folosiți îndulcitori din lume poate transforma bacteriile bune din intestin în bacterii toxice

Astfel, cifrele obținute în urma acestor cercetări sunt îngrijorătoare:

  • Consumul excesiv de sare este corelat cu 3 milioane de morți anual;
  • Lipsa cerealelor integrale cauzează anual 3 milioane de decese;
  • Consumul redus de fructe este responsabil de 2 milioane de morți în fiecare an.

Reducerea consumului de sare, zahăr și grăsimi vs Creșterea consumului de fructe și legume

În ulitimele două decenii s-a pus tot mai mult accent pe reducerea consumului de sare, zahăr și grăsimi, deși principala problemă la nivel global este lipsa alimentelor sănătoase din alimentația de zi cu zi.  Astfel, politicile mondiale ar trebui sa fie îndreptate spre promovarea consumului de fructe, legume, cereale integrale, nucifere și alimente bogate în acizi grași omega 3.

Autorul vă recomandă si :  De ce nu este bine să bei cafea în timpul mesei

 

Așa cum a observat și Dr. Ashkan Afshin,  principalul cercetător al acestui studiu, dacă vom mânca mai multe fructe și legume, în mod cert vom consuma mai puține alimente de tip junk.

Totodată, studiul evaluează și efectele consumului excesiv de  carne procesată din mezeluri (salam, parizer, cârnați, crenvurști). Populația lumii consumă în medie cu 90% mai multă carne procesată decât consumul zilnic recomandat.

Fumatul este responsabil de un număr mai mic de decese decât alimentația nesănătoasă

Așadar rezultatele acestui studiu sunt dramatice: 10.9 milioane de decese, adică 22% din totalul deceselor la nivel mondial în 2017, au fost cauzate de consumul redus de alimente sănătoase.

Autorul vă recomandă si :  De ce nu se găsește Ranitidina în farmacie

Comparând aceste cifre cu numărul de decese produse anual de fumat, putem observa cu ușurință că o dietă bazată pe alimente nesănătoase face ravagii mai mari decât consumul de tutun. Acesta din urmă este responsabil de 8 milioane de decese în întreaga lume în anul 2017.

În ceea ce privește România, doar în anul 2017, aproximativ 80.000 de decese au fost cauzate de lipsa alimentelor sănatoase din dieta românilor.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.